„Ţine cu dinţii de visurile tale! Dacă visurile mor, viaţa devine o pasăre cu aripile frânte, ce nu poate zbura. ” – Langston Hughes
Se afișează postările cu eticheta înţelepciune. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta înţelepciune. Afișați toate postările
luni, 24 ianuarie 2022
vis și visare
„Ţine cu dinţii de visurile tale! Dacă visurile mor, viaţa devine o pasăre cu aripile frânte, ce nu poate zbura. ” – Langston Hughes
miercuri, 22 septembrie 2021
O poveste despre albine, omenie și înțelepciune
Prin anii 1987-1988, în zona Timişoarei se făcea un mic comerţ de frontieră. Un bărbat pe nume Nicolae, apicultor pensionar, mergea de câteva ori pe săptămână în Serbia. Trecea podul peste Dunăre cu bicicleta lui, unde avea într-o sacoşă 2-3 borcane cu miere. Le ducea peste fluviu în Serbia şi le vindea fie românilor, fie sârbilor care trăiau pe celălalt mal al apei, cărora nu ştiu din ce motiv le muriseră albinele.
Într-o zi, un grănicer român pe nume Ion, care era din sat cu Nicolae, i-a spus: „Nea Nicule, gata, de astăzi înainte, nu mai ai voie să treci cu miere dincolo...” Bătrânul, mirat, l-a întrebat: „De ce, măi Nelule, să nu mai trec?” „Pentru că ceea ce faci dumneata e contrabandă, bătrâne...” Nicolae era încurcat, dar grănicerul o ţinea una şi bună: „Nu pricepi omule că e ordin de sus. Gata, nu mai ai voie să treci şi pace. E contrabandă”.
Ţăranul nostru s-a uitat lung la grănicer şi i-a spus doar atât: „Bine”. Însă a doua zi, bătrânul Nicolae era din nou cu bicicleta în vamă. Dar de data asta fără borcanele cu miere. Jandarmul întreabă: „Unde te duci, omule?” „Iaca să mă plimb, peste Dunăre.” „Păi cum să te plimbi aşa?” „Da, mă plimb aşa.” „Păi, nu ai miere?” „Nu, nu am. Nu ai zis că nu este voie cu miere?”
Şi a trecut Nicolae Dunărea aşa timp de mai multe luni. Grănicerii se uitau..., bătrânul se ducea, se întorcea...
Au trecut anii, a venit 1989, libertatea. Grănicerul nostru nu mai era jandarm, se pensionase. Şi într-o zi s-a întâlnit la fântână cu Nicolae apicultorul. Şi l-a întrebat: „Bătrâne, spune-mi şi mie ca să nu mor prost, acum nu mai sunt în uniformă, ce făceai, de ce treceai Dunărea, aşa, fără borcanele alea cu miere?”
Nicolae i-a răspuns: „Te-ai născut fără să ştii nimic şi la fel se pare că o să şi mori, dar eu îţi spun”. Atunci bătrânul băgă mâna în buzunar şi scoase o cutie de chibrituri. „Aici puneam regina, matca stupului. Iar albinele treceau Dunărea după mine, mă. Ai înţeles? Albinele merg acolo unde e regina lor.
sâmbătă, 30 septembrie 2017
marți, 29 noiembrie 2016
un gand de seara
luni, 13 iunie 2016
Poveste motivationala
Un profesor îsi termina cursul si apoi rosti cuvintele obisnuite:
- Aveti nelamuriri? Un student zise:
- Domnule profesor, care este sensul vietii?
Unul dintre cei din sala, care era pe punctul de a pleca, începu sa râda. Profesorul îl privi îndelung pe student, cercetând parca daca era o întrebare serioasa. Întelese ca da.
- Am sa va raspund.
Scose din buzunarul de la pantaloni portofelul si din el o oglinjoara rotunda, nu mai mare decât o moneda. Zise apoi:
- Eram copil pe timpul razboiului. Într-o zi, am gasit pe strada o oglinda facuta tandari. Am pastrat ciobul cel mai mare. Acesta este. Am început sa ma joc cu el si am fost încântat sa vad cum puteam cu ajutorul lui sa îndrept reflexul luminii în cele mai întunecoase unghere unde soarele nu ajunge niciodata: gauri adânci, crapaturi, ascunzisuri. Am pastrat oglinjoara. Devenind barbat, am înteles ca acesta nu era un simplu joc de copil, ci o prefigurare a ceea ce as fi putut face în întreaga mea viata. Eu însumi sunt o frântura dintr-o oglinda pe care înca nu am vazut-o întreaga. Prin ceea ce am însa, pot aduce lumina – adevar, întelegere, cunoastere, bunatate, blândete – în ascunzatorile din inimile oamenilor si sa schimb ceva în unii. Poate ca si altii vor face fel daca vor vedea aceasta.
Dupa mine, în aceasta consta sensul vietii.
(Bruno Ferrero)
Mai multe texte despre noi puteti citi aici, aici si aici.
- Aveti nelamuriri? Un student zise:
- Domnule profesor, care este sensul vietii?
Unul dintre cei din sala, care era pe punctul de a pleca, începu sa râda. Profesorul îl privi îndelung pe student, cercetând parca daca era o întrebare serioasa. Întelese ca da.
- Am sa va raspund.
Scose din buzunarul de la pantaloni portofelul si din el o oglinjoara rotunda, nu mai mare decât o moneda. Zise apoi:
- Eram copil pe timpul razboiului. Într-o zi, am gasit pe strada o oglinda facuta tandari. Am pastrat ciobul cel mai mare. Acesta este. Am început sa ma joc cu el si am fost încântat sa vad cum puteam cu ajutorul lui sa îndrept reflexul luminii în cele mai întunecoase unghere unde soarele nu ajunge niciodata: gauri adânci, crapaturi, ascunzisuri. Am pastrat oglinjoara. Devenind barbat, am înteles ca acesta nu era un simplu joc de copil, ci o prefigurare a ceea ce as fi putut face în întreaga mea viata. Eu însumi sunt o frântura dintr-o oglinda pe care înca nu am vazut-o întreaga. Prin ceea ce am însa, pot aduce lumina – adevar, întelegere, cunoastere, bunatate, blândete – în ascunzatorile din inimile oamenilor si sa schimb ceva în unii. Poate ca si altii vor face fel daca vor vedea aceasta.
Dupa mine, în aceasta consta sensul vietii.
(Bruno Ferrero)
Mai multe texte despre noi puteti citi aici, aici si aici.
Lectii de viata
De citit și pus în practică cele zece lecții importante ale lui Rumi care îți pot schimba viața:
1. Infrunta-ti frica!
“Fugi de ceea ce-ti este confortabil. Uita de siguranta. Traieste acolo unde te temi sa traiesti. Distruge-ti reputatia.”
2. Indrazneste!
“Sa nu fii multumit cu povestile celor de dinaintea ta. Creaza-ti propriul mit.”
3. Recunostinta
“Poarta recunostinta precum o mantie si aceasta-ti va hrani fiecare colt al vietii tale.”
4. Fii activ
“De ce ar trebui sa stau in partea de jos a unui bine, atunci cand o franghie puternica este in mana mea?”
5. Credinta
“Pe masura ce incepi sa-ti urmezi calea, aceasta apare.”
6. Imbratiseaza regresul
“Daca esti iritat de fiecare frecus, cum crezi ca vei fi lustruit?”
7. Priveste in interiorul tau
“Sarcina ta nu este sa cauti iubirea, ci doar sa cauti si sa gasesti toate barierele dinlauntrul tau pe care ti le-ai construit singur pentru a te feri de ea.”
8. Invata din suferinta
“Rana este locul prin care patrunde lumina.”
9. Nu te preocupa cu ceea ce cred ceilalti despre tine
“Vreau sa cant asemenea pasarilor, nu sa fiu ingrijorat de cei care ma aud sau daca ma aude cineva.”
10. Fa ceea ce-ti place!
“Lasati-va atrasi de atractia puternica a ceea ce va place cu adevarat.”
1. Infrunta-ti frica!
“Fugi de ceea ce-ti este confortabil. Uita de siguranta. Traieste acolo unde te temi sa traiesti. Distruge-ti reputatia.”
2. Indrazneste!
“Sa nu fii multumit cu povestile celor de dinaintea ta. Creaza-ti propriul mit.”
3. Recunostinta
“Poarta recunostinta precum o mantie si aceasta-ti va hrani fiecare colt al vietii tale.”
4. Fii activ
“De ce ar trebui sa stau in partea de jos a unui bine, atunci cand o franghie puternica este in mana mea?”
5. Credinta
“Pe masura ce incepi sa-ti urmezi calea, aceasta apare.”
6. Imbratiseaza regresul
“Daca esti iritat de fiecare frecus, cum crezi ca vei fi lustruit?”
7. Priveste in interiorul tau
“Sarcina ta nu este sa cauti iubirea, ci doar sa cauti si sa gasesti toate barierele dinlauntrul tau pe care ti le-ai construit singur pentru a te feri de ea.”
8. Invata din suferinta
“Rana este locul prin care patrunde lumina.”
9. Nu te preocupa cu ceea ce cred ceilalti despre tine
“Vreau sa cant asemenea pasarilor, nu sa fiu ingrijorat de cei care ma aud sau daca ma aude cineva.”
10. Fa ceea ce-ti place!
“Lasati-va atrasi de atractia puternica a ceea ce va place cu adevarat.”
marți, 13 octombrie 2015
fericirea...
- Fericirea cuprinde cinci parti. O parte este a lua hotarari bune; a doua este a avea simturi bune si sanatate trupeasca; a treia este reusita in ceea ce intreprinzi; a patra-i reputatia buna printre oameni si a cincea abundenta de bani si a bunurilor folositoare pentru viata. Platon
- Renunta la comparatii si poti sa te bucuri de viata la maxim. Osho
joi, 30 aprilie 2015
Unul de-al nostru
A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi nu s-ar povesti… a fost
odata, in vremuri deloc indepartate, intr-un satuc mic-mic, o famile de
tarani care avea doi copii.
Tatal nu credea in Dumnezeu, si nu ezita sa spuna si altora ce simtea el in legatura cu religia si sarbatorile crestine, cum ar fi Craciunul.
Sotia lui credea insa, si ea si-a crescut copiii astfel incat sa aiba credinta in Dumnezeu si in Isus, in ciuda comentariilor lui negative, prin care se impotrivea la orice.Intr-un ajun al Craciunului incarcat de zapada, sotia si-a luat copiii la o slujba crestina in satul in care locuiau.
L-a invitat si pe el, dar a refuzat:
“Prostii, daca ar exista intr-adevar Dumnezeu iar Isus ar fi fiul Sau, de ce l-ar fi trimis El pe pamant cu chip de om? Daca e atotputernic, de ce sa se coboare El pana la nivelul nostru? Nu pot sa cred asa ceva, n-are nici un inteles!”
Asa ca ea si copiii au plecat, iar el a ramas acasa.
N-a trecut mult si vantul a inceput sa bata mai tare, viscolind zapada. In timp ce barbatul se uita afara pe fereastra, tot ce vedea era o furtuna de zapada.
S-a asezat sa se odihneasca inainte de a aprinde focul pentru a incalzi casa peste noapte.
Si chiar atunci a auzit un zgomot puternic. Ceva a lovit fereastra. Apoi inca unul. S-a uitat afara, dar nu a putut sa vada prin viscol mai mult de cateva urme pe zapada. Cand vantul s-a mai linistit, el a mers afara sa vada ce anume a lovit fereastra. Pe campul de langa casa a vazut un stol de gaste salbatice.
Se parea ca ele zburau spre tarile calde pentru perioada de iarna cand au fost prinse de viscol si nu au mai putut inainta. Pasarile s-au pierdut si au esuat la ferma lui, fara mancare si fara adapost. Isi miscau aripile si zburau in jurul terenului in cercuri mici, orbite si fara nici un scop.
Cateva din ele se pare ca s-au izbit de geam.
Taranul, om cu inima calda, iubitoare, s-a gandit ca le-ar putea adaposti la ferma lui, de vreme ce nu puteau sa mai zboare spre sud pe o astfel de vreme.
„Ferma ar fi un loc tare bun pentru ele sa stea. Este calduroasa si sigura, ar putea sa-si petreaca noaptea aici si sa astepte sfarsitul furtunii.”
Asa ca a mers pana la ferma si a deschis larg usile, apoi a asteptat, sperand ca ele vor observa ferma deschisa si vor intra. Gastele dadeau insa din aripi invartindu-se fara nici un scop si se parea ca nu au observat ferma si nici ca si-au dat seama ce ar insemna aceasta pentru ele.Barbatul a incercat sa le atraga atentia, dar tot ce a reusit a fost doar sa le sperie, si ele s-au mutat mai departe. Taranul a intrat in casa si a iesit apoi cu o bucata de paine, a rupt-o si a facut o dara de firimituri care sa le conduca spre ferma. Dar ele tot nu au inteles.
S-a dus in spatele lor si a incercat sa le indrepte spre ferma, dar ele s-au speriat si mai tare. S-au raspandit in toate directiile, numai spre ferma nu.Nimic din ce a facut nu le-a determinat pe gaste sa ajunga in locul unde le-ar fi fost cald si unde ar fi fost in siguranta.
„De ce nu ma urmeaza?! Nu pot sa vada ca acesta este singurul loc unde ele ar putea supravietui furtunii?”
Tot gandindu-se la asta si-a dat seama ca ele pur si simplu nu vor urma un om.
„Doar daca as fi unul de-al lor as putea sa le salvez!”, a spus el tare.
Atunci i-a venit ideea. A intrat in ferma, a scos una din propriile lui gaste si a purtat-o in bratele sale pana a ajuns in spatele stolului de gaste salbatice. Apoi i-a dat drumul.
Gasca lui a zburat printre celelalte direct spre ferma si, una cate una, celelalte gaste au urmat-o spre acel loc sigur.
Barbatul a ramas tacut pentru un moment in timp ce cuvintele pe care le-a spus cu cateva minute mai devreme i-au revenit in minte:
„Doar daca as fi unul de-al lor, atunci le-as putea salva!”
Apoi s-a gandit la ceea ce i-a spus sotiei mai devreme:
„De ce Dumnezeu s-ar fi smerit atat pe Sine ca sa vina pe pamant si sa traiasca in trup de om?”Dintr-o data, totul a avut sens. Aceasta e ceea ce a facut Dumnezeu. Noi am fost ca si gastele – orbi, pierduti, disperati. Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Sau ca sa ne arate calea si sa ne salveze.„Aceasta este adevarata insemnatate a Craciunului!”
Privirile i s-au luminat cand a inteles. In timp ce viscolul se potolea, sufletul lui a devenit linistit contempland acest minunat gand.
Ani de indoiala si necredinta au disparut ca si furtuna trecatoare. A ingenunchiat in zapada si a rostit prima rugaciune din viata lui:
„Multumesc, Doamne, ca ai luat chip de om si ai venit sa ma scoti din furtuna!”
Mai multe texte despre noi puteti citi aici si aici.
Tatal nu credea in Dumnezeu, si nu ezita sa spuna si altora ce simtea el in legatura cu religia si sarbatorile crestine, cum ar fi Craciunul.
Sotia lui credea insa, si ea si-a crescut copiii astfel incat sa aiba credinta in Dumnezeu si in Isus, in ciuda comentariilor lui negative, prin care se impotrivea la orice.Intr-un ajun al Craciunului incarcat de zapada, sotia si-a luat copiii la o slujba crestina in satul in care locuiau.
L-a invitat si pe el, dar a refuzat:
“Prostii, daca ar exista intr-adevar Dumnezeu iar Isus ar fi fiul Sau, de ce l-ar fi trimis El pe pamant cu chip de om? Daca e atotputernic, de ce sa se coboare El pana la nivelul nostru? Nu pot sa cred asa ceva, n-are nici un inteles!”
Asa ca ea si copiii au plecat, iar el a ramas acasa.
N-a trecut mult si vantul a inceput sa bata mai tare, viscolind zapada. In timp ce barbatul se uita afara pe fereastra, tot ce vedea era o furtuna de zapada.
S-a asezat sa se odihneasca inainte de a aprinde focul pentru a incalzi casa peste noapte.
Si chiar atunci a auzit un zgomot puternic. Ceva a lovit fereastra. Apoi inca unul. S-a uitat afara, dar nu a putut sa vada prin viscol mai mult de cateva urme pe zapada. Cand vantul s-a mai linistit, el a mers afara sa vada ce anume a lovit fereastra. Pe campul de langa casa a vazut un stol de gaste salbatice.
Se parea ca ele zburau spre tarile calde pentru perioada de iarna cand au fost prinse de viscol si nu au mai putut inainta. Pasarile s-au pierdut si au esuat la ferma lui, fara mancare si fara adapost. Isi miscau aripile si zburau in jurul terenului in cercuri mici, orbite si fara nici un scop.
Cateva din ele se pare ca s-au izbit de geam.
Taranul, om cu inima calda, iubitoare, s-a gandit ca le-ar putea adaposti la ferma lui, de vreme ce nu puteau sa mai zboare spre sud pe o astfel de vreme.
„Ferma ar fi un loc tare bun pentru ele sa stea. Este calduroasa si sigura, ar putea sa-si petreaca noaptea aici si sa astepte sfarsitul furtunii.”
Asa ca a mers pana la ferma si a deschis larg usile, apoi a asteptat, sperand ca ele vor observa ferma deschisa si vor intra. Gastele dadeau insa din aripi invartindu-se fara nici un scop si se parea ca nu au observat ferma si nici ca si-au dat seama ce ar insemna aceasta pentru ele.Barbatul a incercat sa le atraga atentia, dar tot ce a reusit a fost doar sa le sperie, si ele s-au mutat mai departe. Taranul a intrat in casa si a iesit apoi cu o bucata de paine, a rupt-o si a facut o dara de firimituri care sa le conduca spre ferma. Dar ele tot nu au inteles.
S-a dus in spatele lor si a incercat sa le indrepte spre ferma, dar ele s-au speriat si mai tare. S-au raspandit in toate directiile, numai spre ferma nu.Nimic din ce a facut nu le-a determinat pe gaste sa ajunga in locul unde le-ar fi fost cald si unde ar fi fost in siguranta.
„De ce nu ma urmeaza?! Nu pot sa vada ca acesta este singurul loc unde ele ar putea supravietui furtunii?”
Tot gandindu-se la asta si-a dat seama ca ele pur si simplu nu vor urma un om.
„Doar daca as fi unul de-al lor as putea sa le salvez!”, a spus el tare.
Atunci i-a venit ideea. A intrat in ferma, a scos una din propriile lui gaste si a purtat-o in bratele sale pana a ajuns in spatele stolului de gaste salbatice. Apoi i-a dat drumul.
Gasca lui a zburat printre celelalte direct spre ferma si, una cate una, celelalte gaste au urmat-o spre acel loc sigur.
Barbatul a ramas tacut pentru un moment in timp ce cuvintele pe care le-a spus cu cateva minute mai devreme i-au revenit in minte:
„Doar daca as fi unul de-al lor, atunci le-as putea salva!”
Apoi s-a gandit la ceea ce i-a spus sotiei mai devreme:
„De ce Dumnezeu s-ar fi smerit atat pe Sine ca sa vina pe pamant si sa traiasca in trup de om?”Dintr-o data, totul a avut sens. Aceasta e ceea ce a facut Dumnezeu. Noi am fost ca si gastele – orbi, pierduti, disperati. Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Sau ca sa ne arate calea si sa ne salveze.„Aceasta este adevarata insemnatate a Craciunului!”
Privirile i s-au luminat cand a inteles. In timp ce viscolul se potolea, sufletul lui a devenit linistit contempland acest minunat gand.
Ani de indoiala si necredinta au disparut ca si furtuna trecatoare. A ingenunchiat in zapada si a rostit prima rugaciune din viata lui:
„Multumesc, Doamne, ca ai luat chip de om si ai venit sa ma scoti din furtuna!”
Mai multe texte despre noi puteti citi aici si aici.
O poveste plina de invataminte - Mentorul chinez
Un tanar luptator in vechea si indepartata China isi pierduse toata
increderea in sine in urma incercarilor vietii si a razboaielor la care a
participat.
Era suparat tot timpul. Cand se afla in public avea manifestari arogante si era iute la minie chiar si in preajma prietenilor sai care incercau sa-l consoleze. O frica nemarturisita ii patrunsese in oase. Tot felul de intrebari despre viata si moarte il bantuiau.
Intr-una din acele zile negre din viata lui prietenii sai l-au indemnat sa mearga la un mare maestru care locuia in munti si sa ii puna lui acele intrebari la care ei nu-i puteau raspunde. Razboinicul a plecat.
Cand a ajuns la coliba maestrului a vazut ca acesta era de fapt un batranel uscativ si cu privirea blanda. Tanarul i-a spus pe un ton aspru:
-Batrane! Am auzit ca esti intelept si ai raspuns la orice intrebare. Vreau sa stiu care este diferenta dintre iad si rai.
Pe acelasi ton, maestrul i-a raspuns:
-Ti-ai petrecut toata viata luptand. Esti prea prost ca sa faci diferenta dintre cele doua.
Iute la manie, razboinicul a scos sabia si invartind-o prin aer s-a repezit catre batranul care statea nemiscat. Lama taioasa s-a oprit la doua degete de gatul maestrului… Apoi s-a retras. Batranul a ramas in continuare neclintit. Apoi a spus:
-Asta este iadul!
Luptatorul a facut ochii mari si cu voce tremurinda a zis: Ti-ai riscat viata ca sa-mi arati ce inseamna iadul…??? Erai la un pas de moarte si nici macar nu ai clipit…
-Iar acesta este raiul, i-a raspuns maestrul.
Era suparat tot timpul. Cand se afla in public avea manifestari arogante si era iute la minie chiar si in preajma prietenilor sai care incercau sa-l consoleze. O frica nemarturisita ii patrunsese in oase. Tot felul de intrebari despre viata si moarte il bantuiau.
Intr-una din acele zile negre din viata lui prietenii sai l-au indemnat sa mearga la un mare maestru care locuia in munti si sa ii puna lui acele intrebari la care ei nu-i puteau raspunde. Razboinicul a plecat.
Cand a ajuns la coliba maestrului a vazut ca acesta era de fapt un batranel uscativ si cu privirea blanda. Tanarul i-a spus pe un ton aspru:
-Batrane! Am auzit ca esti intelept si ai raspuns la orice intrebare. Vreau sa stiu care este diferenta dintre iad si rai.
Pe acelasi ton, maestrul i-a raspuns:
-Ti-ai petrecut toata viata luptand. Esti prea prost ca sa faci diferenta dintre cele doua.
Iute la manie, razboinicul a scos sabia si invartind-o prin aer s-a repezit catre batranul care statea nemiscat. Lama taioasa s-a oprit la doua degete de gatul maestrului… Apoi s-a retras. Batranul a ramas in continuare neclintit. Apoi a spus:
-Asta este iadul!
Luptatorul a facut ochii mari si cu voce tremurinda a zis: Ti-ai riscat viata ca sa-mi arati ce inseamna iadul…??? Erai la un pas de moarte si nici macar nu ai clipit…
-Iar acesta este raiul, i-a raspuns maestrul.
marți, 28 aprilie 2015
miercuri, 11 februarie 2015
miercuri, 10 decembrie 2014
Un gand
Cel
care iubeşte cu adevărat are mereu înaintea ochilor minţii chipul celui
îndrăgit şi cu atâta plăcere îl priveşte înlăuntrul gândului său, încât
şi noaptea în vis nu-şi poate stăpâni elanul care-l atrage spre cel
dorit. Rănindu-se cu această dragoste, cineva spunea următoarele
cuvinte: “Eu dorm, dar inima mea veghează”.
(Sf. Ioan Scărarul)
luni, 1 decembrie 2014
definitie
„Ce este omul? O fiinţă creată de Dumnezeu din nemărginita iubire a lui
Dumnezeu, căreia i-au fost puse în faţă fericirea şi moartea, spre a
alege.”
- Valeriu Gafencu
- Valeriu Gafencu
marți, 2 septembrie 2014
Cuvinte de folos
-Părinte, e păcat să fii mândru? Eu mă enervez când cineva mă jigneşte nu pot să sufăr!
-E bine ca omul să rămână în stare normală orice i s-ar spune: de te laudă cineva, nu crezi, că vine mândria; de te jigneşte cineva nu iei în seamă şi nu răspunzi, că vine mânia.
(Pr.Ilarion Argatu)
Omule, cine eşti tu că te porţi cu trufie faţă de aproapelui tău: să-l umileşti, să-l vorbeşti de rău, să-l nedreptăţeşti, să-l judeci, să-l minţi, să-l ameninţi, să-i pricinuieşti necazuri, să te răzbuni pe el, să râzi de el, să-l batjocoreşti când pofteşti, să-l furi sau să-l ucizi? Te-a pus cineva judecător? Te-a făcut cineva stăpân peste alţii? Ţi-a spus cineva că eşti mai presus decât toţi?
Chiar judecător să fii şi să trebuiască să împarţi dreptatea, o poţi face numai dupa voia Dreptului Judecător. El te va judeca şi pe tine cel ce ai fost pus să judeci dar nu după voia ta. Sau, judecător n-ai fost pus, dar, judeci pe aproapele. De ce te urci singur în Locul lui Dumnezeu? Cum va fi judecata unui nejudecător ce judecă?
Chiar drept de răzbunare să socoţi că ai, răzbunarea nu este a ta şi nu stă la tine, ci la Dumnezeu şi El se răzbună, la tine stă doar păcatul. Tu care eşti mai orb decât toţi, mai mincinos decât oricare dintre ei, mai hoţ decât cei ce fură, şi rău ca adâncul răutăţilor, vrednic de orice ocară şi batjocură, de orice umilinţă şi râs, de ce te ridici cu un adânc duh de mândrie asupra aproapelui, osândindu-l?
Omule, cel ce carte ai învăţat, cu cât eşti mai presus decât cel ce carte n-a învăţat? Chiar dacă cel neînvăţat nu ştie ceea ce tu ştii, dar, nici tu nu ştii ceea ce el ştie fără să fie învăţat. El nu ştie cum să scrie, cum să vorbească corect, nu ştie literatură, nu ştie matematică, nu ştie istorie, nu ştie filozofie, pe care tu le-ai învăţat, dar nici tu nu ştii ceea ce ştie el fără de carte. Nu ştii cum rodeşte pământul, cum cresc copacii, cum creşte iarba, cum să faci o pâine, cum să faci o casă, cum să torni oţelul, cum să faci un clopot, cum să torci firul, cum se creşte grâul, cum se ţese pânza, cum se coc strugurii, cum cresc legumele, cum se strâng fructele, cum cresc păsările, cum se hrănesc vitele, oile, cum se cosesc fânaţele, cum se cântă doinele, cum se-ngrijesc pădurile. Cu ceea ce ştie el, tu te îmbraci, te hrăneşti, îţi creşti copii, te înveseleşti, te încălzeşti, şi de multe te foloseşti. Dar, nici el fără de tine cel cu carte, nu poate trăi, pentru că prin tine îşi alungă bolile, îşi învaţă copii, îşi îngrjeşte sufletul, are la îndemână uneltele, descoperă lumea, poezia, istoria şi de multe se foloseşte. Deci, unul fără altul nu puteti, sunteti ca doi fraţi, ca două sfere dintr-un cerc. Sunteţi de aceeaşi statură, respiraţi acelaşi aer, vă încălzeşte acelaşi soare, vă adăpaţi cu aceeaşi apă, şi vă hrăniţi cu aceeaşi hrană, vă îmbrăcaţi cu aceeaşi haină şi aveţi acelaş Dumnezeu. Şi atunci, care dintre voi este mai mare şi care mai mic? Cine trebuie să se mândrească şi care să se smerească?
Omule bogat, te-a ales pe tine Dumnezeu mâna cu care să hrănească pe cel flămând, să adape pe cel însetat, să-l îmbrace pe cel gol, să-l mângâie pe cel în necaz, să meargă la cel din închisoare, să-l cerceteze pe cel bolnav. Ţie ţi-a dat o parte din bogaţia Lui pe care tu ai pus-o în „hambare”. Gândeşte-te, că pe tine te-a ales şi ţie ţi-a dat din vistieria Lui, nu pentru că ai fi fost cineva, nici pentru că ai merite prisositoare faţă de alţii, ci pentru că aşa a vrut El, Dumnezeu, ca prin tine să-şi împartă bogaţia Sa celor ce nu le-a dat, nu că nu ar fi meritat sau că sunt mai prejos decât tine, ci tocmai să-i înalţe către a Sa Împărţie, iar tu să-i îndestulezi. Pe tine te-a ales să-i fii „sluga cea bună şi credincioasă care peste puţine te-a pus şi peste multe te va pune”. Acum ştii de ce ţi se întâmplă să fii bogat? Ştii cine eşti şi ce trebuie să faci? Ştii cum să fii ceea ce trebuie să fii? Te mândreşti cu ceea ce ţi-a dat ţie Dumnezeu? Este pentru tine? Pe săraci îi umileşti, şi te zgârceşti să-i miluieşti. Îi desconsideri. Ce va face Domnul, cu astfel de slugă?
(ARHIM. ILARION ARGATU "Pilde si istorioare adevarate" 2011 )
Mai multe lucruri folositoare puteti citi aici si aici.
-E bine ca omul să rămână în stare normală orice i s-ar spune: de te laudă cineva, nu crezi, că vine mândria; de te jigneşte cineva nu iei în seamă şi nu răspunzi, că vine mânia.
(Pr.Ilarion Argatu)
Omule, cine eşti tu că te porţi cu trufie faţă de aproapelui tău: să-l umileşti, să-l vorbeşti de rău, să-l nedreptăţeşti, să-l judeci, să-l minţi, să-l ameninţi, să-i pricinuieşti necazuri, să te răzbuni pe el, să râzi de el, să-l batjocoreşti când pofteşti, să-l furi sau să-l ucizi? Te-a pus cineva judecător? Te-a făcut cineva stăpân peste alţii? Ţi-a spus cineva că eşti mai presus decât toţi?
Chiar judecător să fii şi să trebuiască să împarţi dreptatea, o poţi face numai dupa voia Dreptului Judecător. El te va judeca şi pe tine cel ce ai fost pus să judeci dar nu după voia ta. Sau, judecător n-ai fost pus, dar, judeci pe aproapele. De ce te urci singur în Locul lui Dumnezeu? Cum va fi judecata unui nejudecător ce judecă?
Chiar drept de răzbunare să socoţi că ai, răzbunarea nu este a ta şi nu stă la tine, ci la Dumnezeu şi El se răzbună, la tine stă doar păcatul. Tu care eşti mai orb decât toţi, mai mincinos decât oricare dintre ei, mai hoţ decât cei ce fură, şi rău ca adâncul răutăţilor, vrednic de orice ocară şi batjocură, de orice umilinţă şi râs, de ce te ridici cu un adânc duh de mândrie asupra aproapelui, osândindu-l?
Omule, cel ce carte ai învăţat, cu cât eşti mai presus decât cel ce carte n-a învăţat? Chiar dacă cel neînvăţat nu ştie ceea ce tu ştii, dar, nici tu nu ştii ceea ce el ştie fără să fie învăţat. El nu ştie cum să scrie, cum să vorbească corect, nu ştie literatură, nu ştie matematică, nu ştie istorie, nu ştie filozofie, pe care tu le-ai învăţat, dar nici tu nu ştii ceea ce ştie el fără de carte. Nu ştii cum rodeşte pământul, cum cresc copacii, cum creşte iarba, cum să faci o pâine, cum să faci o casă, cum să torni oţelul, cum să faci un clopot, cum să torci firul, cum se creşte grâul, cum se ţese pânza, cum se coc strugurii, cum cresc legumele, cum se strâng fructele, cum cresc păsările, cum se hrănesc vitele, oile, cum se cosesc fânaţele, cum se cântă doinele, cum se-ngrijesc pădurile. Cu ceea ce ştie el, tu te îmbraci, te hrăneşti, îţi creşti copii, te înveseleşti, te încălzeşti, şi de multe te foloseşti. Dar, nici el fără de tine cel cu carte, nu poate trăi, pentru că prin tine îşi alungă bolile, îşi învaţă copii, îşi îngrjeşte sufletul, are la îndemână uneltele, descoperă lumea, poezia, istoria şi de multe se foloseşte. Deci, unul fără altul nu puteti, sunteti ca doi fraţi, ca două sfere dintr-un cerc. Sunteţi de aceeaşi statură, respiraţi acelaşi aer, vă încălzeşte acelaşi soare, vă adăpaţi cu aceeaşi apă, şi vă hrăniţi cu aceeaşi hrană, vă îmbrăcaţi cu aceeaşi haină şi aveţi acelaş Dumnezeu. Şi atunci, care dintre voi este mai mare şi care mai mic? Cine trebuie să se mândrească şi care să se smerească?
Omule bogat, te-a ales pe tine Dumnezeu mâna cu care să hrănească pe cel flămând, să adape pe cel însetat, să-l îmbrace pe cel gol, să-l mângâie pe cel în necaz, să meargă la cel din închisoare, să-l cerceteze pe cel bolnav. Ţie ţi-a dat o parte din bogaţia Lui pe care tu ai pus-o în „hambare”. Gândeşte-te, că pe tine te-a ales şi ţie ţi-a dat din vistieria Lui, nu pentru că ai fi fost cineva, nici pentru că ai merite prisositoare faţă de alţii, ci pentru că aşa a vrut El, Dumnezeu, ca prin tine să-şi împartă bogaţia Sa celor ce nu le-a dat, nu că nu ar fi meritat sau că sunt mai prejos decât tine, ci tocmai să-i înalţe către a Sa Împărţie, iar tu să-i îndestulezi. Pe tine te-a ales să-i fii „sluga cea bună şi credincioasă care peste puţine te-a pus şi peste multe te va pune”. Acum ştii de ce ţi se întâmplă să fii bogat? Ştii cine eşti şi ce trebuie să faci? Ştii cum să fii ceea ce trebuie să fii? Te mândreşti cu ceea ce ţi-a dat ţie Dumnezeu? Este pentru tine? Pe săraci îi umileşti, şi te zgârceşti să-i miluieşti. Îi desconsideri. Ce va face Domnul, cu astfel de slugă?
(ARHIM. ILARION ARGATU "Pilde si istorioare adevarate" 2011 )
Mai multe lucruri folositoare puteti citi aici si aici.
miercuri, 5 martie 2014
marți, 25 iunie 2013
marți, 11 iunie 2013
luni, 11 februarie 2013
dragostea
marți, 8 ianuarie 2013
de Osho...
"Dacă duci în mână pietre crezând că sunt diamante, eu n-am să-ţi spun să
renunţi la acele pietre, ci am să-ţi spun doar: "Fii atent şi mai
uită-te o dată!". Dacă vezi singur că nu sunt diamante, mai e nevoie să
renunţi la ele? Îţi vor cădea din mână de la sine. De fapt, dacă mai
vrei totuşi să le cari, va trebui să faci un efort mare, îţi va trebui o
mare voinţă să le mai cari. Însă nu poţi să le mai cari mult. O dată ce
ai văzut că sunt inutile, fără rost, nu se poate să nu le arunci. Şi o
dată ce ai mâinile goale, cauţi adevăratele comori. Iar adevăratele
comori nu se află în viitor. Adevăratele comori se află aici şi acum." Osho.
Daca va place Osho, mai multe puteti citi si aici.
Daca va place Osho, mai multe puteti citi si aici.
luni, 19 noiembrie 2012
Taina Sfintei spovedanii
Taina Sfintei Spovedanii - Pilda
Discutând despre cele sfinte, un om îi spuse unui călugăr:
- Părinte, eu cred în Dumnezeu, însă nu prea merg la Biserică. Nu am mai fost la slujbe sau la spovedanie de mult timp şi nu cred că este neapărat
Discutând despre cele sfinte, un om îi spuse unui călugăr:
- Părinte, eu cred în Dumnezeu, însă nu prea merg la Biserică. Nu am mai fost la slujbe sau la spovedanie de mult timp şi nu cred că este neapărat
să mergi.
Este suficient să crezi în Dumnezeu şi atât.
Este suficient să crezi în Dumnezeu şi atât.
- Fiule, îi spuse atunci
călugărul, ai o cămaşă foarte frumoasă. Nedumerit, omul nu a mai ştiut
ce să zică, însă călugărul a continuat:
- Spune-mi, porţi toată ziua această cămaşă?
- Spune-mi, porţi toată ziua această cămaşă?
- Da, răspunse omul.
- Dar două zile, o porţi?
-
S-ar putea.
- Dar o săptămână sau o lună, o porţi?
- Nu, părinte, bineînţeles că nu.
- Nu, părinte, bineînţeles că nu.
- De ce? – îl mai întrebă călugărul ca şi când nu ar
fi priceput.
- Fiindcă se murdăreşte şi trebuie spălată. Abia după aceea
o iau iarăşi pe mine, când este curată şi frumoasă.
- Păi, vezi, fiule! Aşa cum se murdăreşte cămaşa ta şi trebuie spălată pentru a o purta iarăşi, la fel şi sufletul se “murdăreşte” de păcate şi răutate şi cum l-ai putea curăţa dacă nu la spovedanie şi la slujbe, prin dragostea şi harul Domnului?! “Intră în Biserică şi te căleşte!
- Păi, vezi, fiule! Aşa cum se murdăreşte cămaşa ta şi trebuie spălată pentru a o purta iarăşi, la fel şi sufletul se “murdăreşte” de păcate şi răutate şi cum l-ai putea curăţa dacă nu la spovedanie şi la slujbe, prin dragostea şi harul Domnului?! “Intră în Biserică şi te căleşte!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)