La ceas de seara

O vreme apune, una noua rasare...

Ganduri vechi la inceput de an nou

"Omul nu are o viata si numai una, el are mai multe vieti juxtapuse, iar aceasta-i nenorocirea lui." -(Chateaubriand)
"Exista trei metode de a deveni intelept: Meditatia, care e cea mai nobila. Imitatia, care e cea mai simpla. Experienta, care e cea mai amara." - (Confucius)
“Daca destinul nu te face sa râzi, înseamna ca nu ai înteles poanta”. - (vechi proverb indian)
”Ca sa intelegi ca esti prost, trebuie totusi sa-ti mearga mintea!!!” - (Georges Brassens)
"Întrebările la care trebuie să răspunzi cel mai sincer sunt cele pe  care ţi le pui singur". - ( Grigore Moisil)
"Adevarata generozitate fata de viitor consta in a da totul prezentului." -  (Albert Camus)

„Când crezi că ai găsit toate răspunsurile, vine viaţa şi schimbă toate întrebările.” - Bob Marley

Mai multe texte despre noi puteti citi aici, aici  si aici.

Iubibili, dar foarte pedepsibili

Acest articol superb este scris de o scriitoare care îmi place enorm, Simona Catrina.

Poftiți de vă delectați:

Zilele astea, pe Facebook, în pieţe şi-n parcările cu plată e la modă să te iei violent de noua piesă a lui Dan Teodorescu (trupa Taxi), „Eşti iubibilă". Unii chiar se fac că nu pricep şi spun că nţţţţ.... ce tâmpenie, băi, frate, cuvântul iubibilă nici nu există-n dicţionar, mânca-ţ-aş!

Oameni care nici nu ştiu să caute-n DEX-ul online, nu mai zic de ăla tipărit, urlă acum pe uliţă că Taxi comite un act antigramatical şi de-aia o să ajungem noi mizeria Europei, vorba monsieur-ilor din Franţa, fiindcă nu ştim să ne exprimăm.
Într-o zi, mai demult, mă uitam cum un băiat de liceu, aflat - probabil printr-o eroare de GPS - la Biblioteca Universitară, căuta de zor cuvântul „sardonic" în dicţionarul tipărit - îl auzisem vorbind cu colegul lui despre asta, eram la doi metri de ei. Au căutat amândoi de le-au explodat ochii. Deveniseră foarte nervoşi, nu găseau litera S, fiindcă, din motive învăluite în mister, o căutau după litera T, acolo unde credeau ei că locuieşte ea.

Aş putea povesti faze de-astea pe tarlaua a pagini întregi, dar cum ăsta nu e ziarul mamei mele, revin la ideea iniţială. Acum, e vremea recoltei şi-a batjocoririi unor piese simpatice. Dan Teodorescu e un tip foarte isteţ, de felul lui. Ca să mă exprim mai concludent, de câte ori am discutat cu el, ­m-am simţit oleacă mai proastă, ceea ce spune destul.

N-am nimic împotriva celor care critică muzica lui Dan, aş vrea să fiu bine înţeleasă. Eu m-am luat des de Hruşcă, de exemplu, deşi îl cunosc personal, nu vă spun câte blesteme mi-am găsit la uşă, cu acea spectaculoasă ocazie. Cum să mă iau de artistul nostru naţional?! Ştiu şi eu ce e ironia, ce e satira, ce e gluma. Doar că unii sunt excesiv de porniţi şi serioşi, adică am văzut acea vehemenţă pe care n-o transpiră nimeni la hituri mediocre, dimpotrivă.  
Există însă şi cronici încruntate care-mi plac. Fiindcă sunt scrise bine, cu umor, cu argument care, chiar dacă sunt subiective, sunt mişto de tot. De exemplu, citez acum cu drag din jurnalistul Julius Constantinescu, bun prieten de altfel, care a scris pe site-ul lui, dailycotcodac.ro:

„Există oameni care reuşesc să producă note muzicale şi când vorbesc normal (de pildă, ardelenii, când încearcă să-ţi explice pe unde vine o stradă, sau pisi, când îşi ţuguie buzele: «iubiii, aşa-i ce bine-mi viiin?»). Dan Teodorescu face parte însă din acea categorie de oameni care nu reuşesc să scoată o notă muzicală nici măcar atunci când cântă - pe lângă el, chiar şi Florin Chilian, Ada Milea sau solistul de la Fără Zahăr par nişte canari minunaţi. (...) Cum reuşesc, totuşi, băieţii ăştia să compună piese atât de proaste? În primul rând, presupun că se scriu versurile. Ceva uşor, să poată fi memorate cu uşurinţă şi de corporatişti (nu, nu chiar atât de tâmpite ca versurile lui Ştefan Bănică Jr, dar pe-acolo), cu vagi urme de umor - hipsterii sunt topiţi după versurile cu vagi urme de umor. Muzica e mai puţin importantă, gâjâie maestrul ceva, cu aerul ăla al lui mucalit. Apoi - de fapt, asta e cel mai important - se cooptează nişte tipi cool, gen Andi Moisescu, Cabral, Smiley, Ianţu, Leonard Doroftei (deci, chiar era nevoie de versuri uşor de memorat), Răzvan Fodor sau băiatul ăla de la ProTV al cărui nume nu-l vom şti niciodată, să joace în videoclipul piesei. Reţeta e simplă: Cabral o să scrie pe blog, Moisescu o să dea un tweet, un tabloid va pomeni că Răduleasca şi Oţil apar în noul videoclip al trupei Taxi, şi uite-aşa ajunge piesa pe facebook, share-uită din cubicle în cubicle până ce ţie, om zdravăn la cap, începe să ţi se facă dor de-un Alifantis ca de mama".

O singură îngrijorare am: acum, şefii mei de la „Adevărul" or să mă mustre în şedinţă, or să spună că am citat pasaje întregi din Julius fiindcă mi-a fost lene să-mi scriu singură articolul.

Videoclipul celor de la Taxi, daca nu ați apucat încă să-l memorați, îl puteți vedea aici.

topul meu

Topul preferintelor mele pentru Romanii au talent, a fost, nici nu se putea altfel, un pic diferit de cel oficial.
In ordine alfabetică: Cosmin AGACHE, Valentin DINU, BALLANCE, DANCE FICTION CREW (sunt fan declarat Robo), Stefan FLORESCU, Valentin LUCA, Valentin PĂUN si Ioana, fetita aia gimnasta care reusea sa se faca ca un paianjen, Alin IMRE, cu totii m-au impresionat enorm.
Felicitari invingatorului!
Bafta tuturor in tot ce-si propun!

Pistruiatul

Daca va era dor
...de un pusti simpatic care ne-a marcat tineretea, in anii ei, atunci, demult...
...de actori foarte talentati, dar mai putin difuzati in ultima vreme...
...de un film romanesc de calitate...
...de replici scrise intr-o limba curata, fara elemenete de jargon si argou...
...de parfumul vremurilor de altadata...
va puteti potoli dorul urmarind Pistruiatul. Se difuzeaza pe Protv. Printre atatea filme axate excesiv pe o anume etnie colocatara a noastra, filmul acesta mi se pare ca o gura de oxigen binemeritata.

"Hă, hă, hă... Google, nu profesori!"

"Hă, hă, hă... Google, nu profesori!"


"Despre Herodot orice elev poate afla de pe Google". Din păcate acelaşi Google a indexat şi enormitatea asta, debitată, pentru a nu spune "emanată", de Traian Băsescu. Aşadar, dragi profesori, asta e părerea pe care o are preşedintele României despre dumneavoastră. Că nu valoraţi mai mult decât Google, că, la o adică, puteţi fi înlocuiţi de celebrul motor de căutare şi, cât mai aveţi timp, ar fi bine să vă reprofilaţi în ospătari, chelneri, constructori, agricultori, de care ţara asta are mai mare nevoie acum.
Sistemul românesc de învăţământ e la pământ.
Viziunea lui Băsescu arată de unde vine problema. Cum să te aştepţi ca sistemul să fie reformat în mod real, să existe vreo preocupare în acest sens, în condiţiile în care însuşi şeful statului dă de înţeles că nu avem nevoie de profesori? Că Google poate face munca tuturor învăţătorilor şi profesorilor din România? Unde mai pui că Google nu iese în stradă şi nu cere majorări salariale de 10, 20 ori chiar 50%!
Uite-aşa, Băsescu a găsit soluţia pentru salariile profesorilor. În fond, e mai ieftin abonamentul la internet, decât susţinerea educaţiei. Deşi, mă întreb, oare cine o să-i mai înveţe pe elevi să utilizeze internetul? Cine o să-i mai înveţe să citească ce apare pe internet? Şi, mai ales, să înţeleagă ceea ce scrie acolo? Desigur, pentru cei de-o minte cu Băsescu, ăsta ar fi ultimul lucru de dorit. Ca oamenii să înţeleagă. Să priceapă ceea ce li se întâmplă.
Pentru Băsescu şi cei din tagma lui ar fi mult mai simplu ca totul să fie luat cum le-a fost servit. Cu copy-paste. Şi înghiţit apoi fără nicio problematizare. Domnule Băsescu, ştiţi ce se mai poate afla de pe Google? Că, în curând, vin alegerile. Şi că profesorii au drept de vot.
Dacă nu credeţi, daţi un search pe Google.

Articolul este preluat de pe Clujeanul.

perspective...

Ce-o fi văzut la el...? la ea?
De câte ori nu am auzit aceste cuvinte, cuvinte ce arată neputinţa noastră de a pricepe ce anume leagă doi oameni într-o relaţie de orice fel. De prietenie, de afecri, dar cu atât mai mult ne intrigă când e vorba de o relaţie de iubire.
Am văzut nu de puţine ori doi tineri, un el si o ea, atât de frumoşi, de perfecţi, având tot ceea ce material şi uneori şi spiritual îşi putea dori cineva, care formau un cuplu minunat, de era o incântare să îi priveşti. Şi apoi nimeni nu ştie şi nu înţelege de ce, dar ei se despart...
Alteori am vazut cupluri formate din două firi atât de diferite, cărora nimeni nu le dădea nici măcar două săptămâni de convieţuire, şi care totuşi reuşesc să uimească o lume întreagă de sceptici, trăind fericiţi până la adânci bătrâneţi.
Adevărul este că sunt atâtea relaţii câţi oameni sunt. Fiecare e unică, irepetabilă, de fiecare dată formată şi condusă de alte reguli.
Din exterior vedem cu ochii, şi uneori şi cu mintea. Dar oricâtă incredere am avea în acurateţea privirii, ea ne poate înşela.
Privirea vede doar ce i se ingăduie să vadă.
Ea nu ştie dacă în interior, în spatele cortinei ( am folosit intenţionat acest cuvânt, deoarece unii pun foarte mult preţ pe imaginea socială, unde se comportă ca pe o scenă, decât pe calitatea cuplului) cei doi parteneri se dispreţuiesc, se critică sau se susţin. Dacă se ascultă unul pe celălalt sau se întrerup jignindu-se.
„Nu vezi bine decât cu inima; esenţialul e invizibil pentru ochi” spunea Antoine de Saint-Exupery. De aceea unuii dăinuiesc şi alţii nu, pentru că inima lor le vorbeşte în moduri diferite.
Din păcate nu există o reţetă de urmat, un tipar imbatabil pentru fericire. Sau poate că reţeta e să ne ascultăm cu foarte mare atenţie inima.
Ce a văzut la el...? ...la ea? Ceea ce inima lui/a ei i-a dezvăluit minţii si privirii....
Pentru cei care incă intreabă, evident că totul e învăluit....

Cu mult drag, Loredana.