Un superb articol din
Gandul care mi-a placut si despre care am gandit ca meritati sa-l cititi si voi.
Mă-ta are cratimă
de Cristian Tudor Popescu
Sutele de mii de tineri care au picat bacul în ultimii ani configurează o
„bulă” socială cu un potenţial de proporţii al răului. Cea mai mare
parte dintre nereuşiţi pur şi simplu n-au vrut să înveţe, fiind,
potrivit propriilor declaraţii, prea ocupaţi cu distracţia. Literatura,
gramatica, matematica sau istoria li se par acestor viitori cetăţeni de
nădejde ai patriei noastre nişte aiureli, obositoare şi inutile.
Cultura nu mai reprezintă o valoare în societatea românească. A
reprezentat, în comunism, fie ca instrument de propagandă, fie ca formă
de rezistenţă, fie ca modalitate de îmbunătăţire a omului în
singurătatea nopţii totalitare. În postcomunismul românesc,
cultura-propagandă şi cultura-rezistenţă practic au dispărut, iar acum
cultura sufletului bun a ajuns în faza descompunerii accelerate.
Cultura sufletului bun e dincolo de acel pragmatic şi imediat „ai carte, ai parte”.
Cineva care l-a citit cu adevărat pe Eminescu, un spectator al pieselor
lui Shakespeare şi Caragiale, un cunoscător al lui Don Quijote şi al
Ţiganiadei lui Budai-Deleanu, un om care a ascultat măcar o dată în
viaţă Mozart, Verdi sau Bach nu are doar o minte mobilată.
Geometria, structurile algebrice, limita, asimptota, derivata nu dezvoltă doar capacitatea de a raţiona.
A înţelege principiile mecanicii şi termodinamicii înseamnă mai mult
decât a şti cum funcţionează un motor şi cum se învârte Universul.
O minte cultivată înrâureşte sufletul. Cel ce cunoaşte, adunătorul de
bunuri simbolice, e mai departe de a fi un om rău, dăunător celorlalţi –
excepţiile, unele monstruoase, confirmă această regulă de conversie a
culturii în morală şi civilizaţie.
Omul atins de cultură ajunge mult mai greu intolerant, xenofob, rasist,
fan al dictaturii sau anarhiei – toate, întruchipări ale sufletului rău.
Câteva versuri citite sau auzite cândva îl pot face, subconştient, să şovăie înainte de a-şi lovi soţia sau copilul.
Marea muzică şi studiul istoriei pot să-l influenţeze în a fi mai atent
cu semenii, în a refuza să judece şi să denigreze doar din auzite, îi
dau puterea de a înţelege şi ce nu-i convine sau nu-l interesează
direct.
Cunoaşterea gramaticii îl poate opri de la a scrie sau rosti o
înjurătură – „Mă-ta are cratimă”, zice o melodie făcută de tineri.
Liserupiştii de cultură generală vor fi nu numai ignari, dar şi egoişti,
nepăsători, abrutizaţi, mârlani. Ţoape cu laptoape, ticăloşi lipsiţi
de exerciţiul respectului şi admiraţiei, fără onoare, bun-simţ şi
bună-credinţă.
Generaţiile lor vor da ţării mai mult locuitori, mai puţin cetăţeni şi mult mai puţin oameni.
Şi toţi aceştia vor vota şi vor fi aleşi.