joi, 30 aprilie 2015

Unul de-al nostru

A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi nu s-ar povesti… a fost odata, in vremuri deloc indepartate, intr-un satuc mic-mic, o famile de tarani care avea doi copii.

Tatal nu credea in Dumnezeu, si nu ezita sa spuna si altora ce simtea el in legatura cu religia si sarbatorile crestine, cum ar fi Craciunul.
 Sotia lui credea insa, si ea si-a crescut copiii astfel incat sa aiba credinta in Dumnezeu si in Isus, in ciuda comentariilor lui negative, prin care se impotrivea la orice.Intr-un ajun al Craciunului incarcat de zapada, sotia si-a luat copiii la o slujba crestina in satul in care locuiau.

L-a invitat si pe el, dar a refuzat:
 “Prostii, daca ar exista intr-adevar Dumnezeu iar Isus ar fi fiul Sau, de ce l-ar fi trimis El pe pamant cu chip de om? Daca e atotputernic, de ce sa se coboare El pana la nivelul nostru? Nu pot sa cred asa ceva, n-are nici un inteles!”
 Asa ca ea si copiii au plecat, iar el a ramas acasa.
 N-a trecut mult si vantul a inceput sa bata mai tare, viscolind zapada. In timp ce barbatul se uita afara pe fereastra, tot ce vedea era o furtuna de zapada.

S-a asezat sa se odihneasca inainte de a aprinde focul pentru a incalzi casa peste noapte.
 Si chiar atunci a auzit un zgomot puternic. Ceva a lovit fereastra. Apoi inca unul. S-a uitat afara, dar nu a putut sa vada prin viscol mai mult de cateva urme pe zapada. Cand vantul s-a mai linistit, el a mers afara sa vada ce anume a lovit fereastra. Pe campul de langa casa a vazut un stol de gaste salbatice.

Se parea ca ele zburau spre tarile calde pentru perioada de iarna cand au fost prinse de viscol si nu au mai putut inainta. Pasarile s-au pierdut si au esuat la ferma lui, fara mancare si fara adapost. Isi miscau aripile si zburau in jurul terenului in cercuri mici, orbite si fara nici un scop.
 Cateva din ele se pare ca s-au izbit de geam.
 Taranul, om cu inima calda, iubitoare, s-a gandit ca le-ar putea adaposti la ferma lui, de vreme ce nu puteau sa mai zboare spre sud pe o astfel de vreme.
 „Ferma ar fi un loc tare bun pentru ele sa stea. Este calduroasa si sigura, ar putea sa-si petreaca noaptea aici si sa astepte sfarsitul furtunii.”
 Asa ca a mers pana la ferma si a deschis larg usile, apoi a asteptat, sperand ca ele vor observa ferma deschisa si vor intra. Gastele dadeau insa din aripi invartindu-se fara nici un scop si se parea ca nu au observat ferma si nici ca si-au dat seama ce ar insemna aceasta pentru ele.Barbatul a incercat sa le atraga atentia, dar tot ce a reusit a fost doar sa le sperie, si ele s-au mutat mai departe. Taranul a intrat in casa si a iesit apoi cu o bucata de paine, a rupt-o si a facut o dara de firimituri care sa le conduca spre ferma. Dar ele tot nu au inteles.
 S-a dus in spatele lor si a incercat sa le indrepte spre ferma, dar ele s-au speriat si mai tare. S-au raspandit in toate directiile, numai spre ferma nu.Nimic din ce a facut nu le-a determinat pe gaste sa ajunga in locul unde le-ar fi fost cald si unde ar fi fost in siguranta.
 „De ce nu ma urmeaza?! Nu pot sa vada ca acesta este singurul loc unde ele ar putea supravietui furtunii?”

Tot gandindu-se la asta si-a dat seama ca ele pur si simplu nu vor urma un om.
 „Doar daca as fi unul de-al lor as putea sa le salvez!”, a spus el tare.
Atunci i-a venit ideea. A intrat in ferma, a scos una din propriile lui gaste si a purtat-o in bratele sale pana a ajuns in spatele stolului de gaste salbatice. Apoi i-a dat drumul.

Gasca lui a zburat printre celelalte direct spre ferma si, una cate una, celelalte gaste au urmat-o spre acel loc sigur.
 Barbatul a ramas tacut pentru un moment in timp ce cuvintele pe care le-a spus cu cateva minute mai devreme i-au revenit in minte:

„Doar daca as fi unul de-al lor, atunci le-as putea salva!”
 Apoi s-a gandit la ceea ce i-a spus sotiei mai devreme:
 „De ce Dumnezeu s-ar fi smerit atat pe Sine ca sa vina pe pamant si sa traiasca in trup de om?”Dintr-o data, totul a avut sens. Aceasta e ceea ce a facut Dumnezeu. Noi am fost ca si gastele – orbi, pierduti, disperati. Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Sau ca sa ne arate calea si sa ne salveze.„Aceasta este adevarata insemnatate a Craciunului!”

Privirile i s-au luminat cand a inteles. In timp ce viscolul se potolea, sufletul lui a devenit linistit contempland acest minunat gand.

Ani de indoiala si necredinta au disparut ca si furtuna trecatoare. A ingenunchiat in zapada si a rostit prima rugaciune din viata lui:
 „Multumesc, Doamne, ca ai luat chip de om si ai venit sa ma scoti din furtuna!”

 Mai multe texte despre noi puteti citi aici si aici

O poveste plina de invataminte - Mentorul chinez

Un tanar luptator in vechea si indepartata China isi pierduse toata increderea in sine in urma incercarilor vietii si a razboaielor la care a participat.

Era suparat tot timpul. Cand se afla in public avea manifestari arogante si era iute la minie chiar si in preajma prietenilor sai care incercau sa-l consoleze. O frica nemarturisita ii patrunsese in oase. Tot felul de intrebari despre viata si moarte il bantuiau.

Intr-una din acele zile negre din viata lui prietenii sai l-au indemnat sa mearga la un mare maestru care locuia in munti si sa ii puna lui acele intrebari la care ei nu-i puteau raspunde. Razboinicul a plecat.

Cand a ajuns la coliba maestrului a vazut ca acesta era de fapt un batranel uscativ si cu privirea blanda. Tanarul i-a spus pe un ton aspru:

-Batrane! Am auzit ca esti intelept si ai raspuns la orice intrebare. Vreau sa stiu care este diferenta dintre iad si rai.

Pe acelasi ton, maestrul i-a raspuns:

-Ti-ai petrecut toata viata luptand. Esti prea prost ca sa faci diferenta dintre cele doua.

Iute la manie, razboinicul a scos sabia si invartind-o prin aer s-a repezit catre batranul care statea nemiscat. Lama taioasa s-a oprit la doua degete de gatul maestrului… Apoi s-a retras. Batranul a ramas in continuare neclintit. Apoi a spus:

-Asta este iadul!

Luptatorul a facut ochii mari si cu voce tremurinda a zis: Ti-ai riscat viata ca sa-mi arati ce inseamna iadul…??? Erai la un pas de moarte si nici macar nu ai clipit…

-Iar acesta este raiul, i-a raspuns maestrul.

marți, 28 aprilie 2015

un gand

Peste un an o sa iti doresti sa fi pornit astazi. – Karen Lamb

Legile biroului

Legea lui Slous: Daca indeplinesti o sarcina prea bine, vei ramane cu ea pe cap.
Legea lui Franko privind locul de munca: Daca-ti place ceea ce faci, probabil ca faci ceea ce nu trebuie.

Prima capcana a geniului: Nici un sef nu va pastra un subaltern, care are dreptate tot timpul...
Legea lui Raphel referitoare la afaceri: Cu cat angajatii au mai putin de lucru, cu atat vor lucra mai incet...
Maxima biroului: Telefonul nu suna niciodata, cand nu ai nimic de facut.
Legea lui Otto: Intotdeauna faci ceva lipsit de importanta cand seful trece pe la biroul tau.
Legea lui Chapman: Daca nu poti sa-ti termini treaba in primele 24 de ore, lucreaza noaptea.
Regula lui Harry: Cand nu stii ce sa faci, mergi grabit si ia-ti o mima ingrijorata.
Concluzia coridorului: Poti sa te duci oriunde, daca ai o mima serioasa si duci cu tine un dosar.




 Mai multe texte despre noi puteti citi aici si aici

Sa mai si radem...

Eram acasa pe canapea si ma uitam la Suedia-Anglia cand, la un moment dat, mi s-a parut ca aud un idiot cu o vuvuzela pe stadion.
Pana la urma s-a dovedit a fi doar nevasta-mea care imi povestea ce a facut azi la serviciu..

 Un sofer de dric vede pe strada o domnisoara foarte draguta, se duce la ea si ii zice:
-Vrei sa te plimb cu masina ?
-Cu masina asta?
-Dar ce are, oamenii mor ca sa se plimbe in ea !

 Daca doi oameni sunt de acord in toate privintele, poti sa fii sigur ca doar unul dintre ei gandeste.

 Un patron catre altul:
- Cum de angajatii tai sunt mereu asa punctuali?
- Simplu: am 30 de angajati si 20 de locuri de parcare .


 Mai multe texte despre noi puteti citi aici si aici