Viaţa Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași (14 octombrie)
În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Cuvioasa Maică Par
ascheva.
În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de
350 de ani moaștele ei se găsesc la Iași, fiind izvor de
binecuvântare și însănătoșire duhovnicească și trupească pentru
toți cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlocitoare către
Preamilostivul Dumnezeu. Dacă Sfânta Muceniță Parascheva, prăznuită
la 26 iulie în Calendarul Ortodox, este cunoscută în popor cu numele
"Sfânta Vineri", Cuvioasa Maică Parascheva a fost numită, mai cu seamă
în Moldova, "Vinerea Mare". Ca un simbol al unității Ortodoxiei de
pretutindeni, viața de după moarte a Sfintei Parascheva arată că
sfințenia ridică din neamul său pe omul ce s-a asemănat cu
Dumnezeu, făcându-l lumină de iubire și apropiere între toți cei care
mărturisesc și viază întru aceeași credință. Mărturie despre
cinstirea adusă de strămoșii noștri Sfintei Parascheva sunt bisericile
ctitorite cu hramul Cuvioasa Parascheva nu numai în Moldova, dar și
în Transilvania și în Țara Românească.
Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit pe pământ în prima jumătate a
veacului al XI-lea. Prima învățătură în limba română despre viața
sfintei o găsim în "Cartea românească de învățătură" a
mitropolitului Varlaam al Moldovei, Iași, 1643.
S-a născut în
Epivata (azi Boiados), pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de
Constantinopol (mai târziu, Istanbul), pe atunci capitala
Imperiului bizantin. Părinții ei, oameni de neam bun și credincioși,
râvnitori spre cele sfinte, au crescut-o în frica de Dumnezeu,
îndemnând-o spre deprinderea faptelor bune, dar mai ales a
postului, rugăciunii și milosteniei. Un frate al ei, după ce a
învățat carte, s-a călugărit sub numele de Eftimie; a fost ales episcop
în lo-calitatea Madite pentru dragostea față de cele sfinte și
pentru cultura sa deosebită.
Sfânta Parascheva și-a petrecut
anii copilăriei în casa părinților, sub ocrotirea acestora. Se spune
că pe când avea zece ani, "fiind într-o biserică a Precistei" a auzit
citindu-se, la Sfânta Liturghie, cuvântul Evangheliei: "Oricine
voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și
să-Mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34). Chemarea Mântuitorului a sădit în
inima ei dorul de desăvârșire, încât și-a împărțit toate hainele
săracilor. Același lucru l-a făcut și în alte împrejurări, fără să țină
seama de mustrările părinților.
Moștenind o mare avere de la
părinți, împreună cu fratele ei, tânăra Parascheva a dăruit săracilor
partea ce i se cuvenea de moștenire și, "părăsind frumusețea acestei
lumi", s-a retras "în adâncul pustiei". S-a oprit mai întâi la
Constantinopol, unde a ascultat cuvinte de învățătură de la
călugări și călugărițe cu aleasă viață duhovnicească. Urmând sfaturile
acestora, a părăsit capitala, îndreptându-se spre ținutul Pontului.
Vreme de cinci ani a rămas la Mănăstirea Maicii Domnului din
Heracleea. De aici a plecat spre Țara Sfântă, în dorința de a-și
petrece restul vieții în locurile binecuvântate de viața pământească
a Mântuitorului Iisus Hristos și a Sfinților Apostoli. După ce a
văzut Ierusalimul, s-a așezat într-o mănăstire de călugărițe în
pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul și s-a înălțat
duhovnicește în rugăciune, întocmai ca Sfântul Ioan Botezătorul, ca
Sfânta Maria Egipteanca și ca atâția alți ostenitori ai pustiei
roditoare de desăvârșire. Mitropolitul Varlaam al Moldovei, în
Cazania sa, spune că acum Sfânta nu mai avea grijă "nici de veșminte și
de așternuturi, nici de mâncări și de mese, nici de casă sau slujnice,
ci numai de curăția sufletului și de răspuns județului (judecății
n.n.) ce va să fie". Ea "pururea suspina și nepărăsit tânjea cumu-și va
înfrumuseța sufletul, cum se va logodi pe sine Mirelui ceresc, lui
Iisus Hristos, cum se va îndulci la vederea Mirelui său, de slava și de
lumina și de bucuria cea fericită. De aceasta ... ochii de lacrimi îi
erau întunecați pururea".
Într-o noapte, însă, pe când avea ca
la 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîntoarcă în locurile
părintești: "Să lași pustia și la moșia ta să te întorci, că acolo ți
se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către
Dumnezeu, pe Care L-ai iubit". După ce a avut această vedenie, sfânta
"fără de voie lăsă pustia și se întoarse în lume și la Țarigrad veni".
Ți mereu în biserica Precistei ce este în Vlaherne și către icoana
Sfinției Sale căzu și cu lacrimi se ruga așa și zicea: "N-am altă
nădejde, n-am alt acoperământ. Tu-mi fii îndreptătoare, tu-mi fii
folositoare... Că până am umblat în pustie pe tine te-am avut ajutor,
iar acum, dacă m-am întors în lume, îndreptează-mă până la sfârșitul
vieții mele, că altă nădejde nu am".
Din Constantinopol s-a
îndreptat spre Epivata, localitatea în care văzuse lumina zilei, fără
să spună cuiva cine este și de unde vine. "Acolo", continuă
mitropolitul Varlaam, "trudă cătră trudă și durere cătră durere adăugă,
cu post și nedormire pe sine se înfrumuseța..., cu lacrimi pământul
uda și se ruga: Doamne Iisuse Hristoase, caută din lăcașul Tău cel
sfânt; am lăsat toate și după Tine am călătorit în toată viața mea. Ți
acum, îndură-Te Doamne, spune îngerului blând să ia cu pace sufletul
meu". Împăcată cu sine, cu oamenii și cu Dumnezeu, și-a dat astfel
sufletul întru odihna Mirelui ceresc.
A fost îngropată ca o
străină, fără ca nimeni să știe cine era. Dar Dumnezeu, voind să o
proslăvească, a descoperit în chip minunat cine era acea străină. Se
spune că un marinar a murit pe o corabie și trupul i-a fost aruncat
în mare. Valurile l-au adus la țărm, iar un sihastru care trăia acolo a
rugat pe niște creștini să-l îngroape după rânduiala creștinească.
Săpând deci o groapă, "aflară trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred
și plin de mireasmă". Cu toate acestea, au pus alături de ea și trupul
corăbierului, cel rău mirositor.
Dar, în noaptea următoare, unuia
din creștinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat
în vis o împărăteasă, șezând pe un scaun luminat și înconjurată de
mulțime de îngeri. Unul dintre îngeri l-a luat de mână, l-a ridicat și
i-a zis: "Gheorghe, pentru ce n-ați socotit trupul Sfintei Parascheva?
Nu știți că Dumnezeu a iubit frumusețea ei și a vrut să o
proslăvească pe pământ?" Iar împărăteasa pe care o văzuse în vis și
care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva i-a poruncit să ia degrabă
trupul ei și să-l așeze undeva, într-un loc de cinste. Aceeași vedenie a
avut-o și o femeie credincioasă, cu numele Eftimia, într-același chip
și în aceeași noapte, și a doua zi amândoi au spus tuturor minunata
întâmplare.
Credincioșii de acolo, auzind de visul celor doi, au
înțeles că este un semn dumnezeiesc, drept care au luat trupul
Cuvioasei din mormânt și l-au adus cu mare bucurie, "cu lumini și cu
tămâie", așezându-l în Biserica Sfinții Apostoli din Epivata. Îndată au
avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă
cinstitele sale moaște. Se spune că drept-credincioșii creștini din
Epivata au zidit o biserică chiar pe locul în care au trăit părinții ei
și unde ea însăși văzuse lumina zilei.
Vestea despre minunile
care se săvârșeau în apropierea cinstitelor moaște s-a răspândit
curând în Tracia și în Peninsula Balcanică. Este foarte probabil că
Patriarhia ecumenică va fi procedat de timpuriu la canonizarea ei,
adică la trecerea ei în rândul sfinților.
După trecerea ei la viața
veșnică și după minunata descoperire a cinstitelor ei moaște s-au
alcătuit unele scrieri despre scurta ei viață pământească și istoria
strămutării moaștelor. Potrivit tradiției, cea mai veche lucrare
aghiografică dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scrisă de
diaconul Vasilisc, la cererea patriarhului ecumenic Nicolae al IV-lea
Muzelon (1145-1151), pe la mijlocul veacului al XII-lea. Alta a
alcătuit marele patriarh Eftimie al Târ-novei, în a doua jumătate a
veacului al XIV-lea, care a folosit, ca și alți aghiografi de mai
târziu, scrierea diaconului Vasilisc. Mitropolitul Matei al Mirelor,
care a trăit în Mănăstirea Dealu, de lângă Târgoviște, a alcătuit, în
grecește, o nouă "viață", precum și slujba Cuvioasei Parascheva, pe la
anul 1605. Câțiva ani mai târziu, viața ei a fost inclusă de
mitropolitul Varlaam al Moldovei, în Cazania lui, tipărită la Iași în
1643, fără îndoială folosind manuscrise grecești și slavonești,
prelucrate după scrierea patriarhului Eftimie. Nevoințele ei au fost
înfățișate pe scurt și de marele mitropolit Dosoftei al Moldovei în
lucrarea sa Viața și petrecerea sfinților (4 vol. Iași, 1682-1686),
precum și în alte Vieți de sfinți și în edițiile Mineielor tipărite
la noi în țară.
Dintre străinii care i-au mai cercetat viața
consemnăm pe cunoscutul aghiograf grec Nicodim Aghioritul
(1749-1809). Spre sfârșitul secolului al XIX-lea învățatul
episcop Melchisedec Țtefănescu al Romanului (1823-1892), a
tipărit o lucrare specială, intitulată Viața și minunile Cuvioasei
noastre Parascheva cea nouă și istoricul sfintelor ei moaște
(București, 1889). Câțiva teologi români din secolul trecut de
asemenea s-au ocupat cu viața și sfintele ei nevoințe: Pr. Gh.
Păvăloiu (1935), Arhim. Varahil Jitaru (1942), D. Stănescu (1938),
Pr. M. Țesan (1955), Pr. Scarlat Porcescu, Pr. Prof. Mircea Păcurariu
ș.a.
După ce au stat în Biserica Sfinții Apostoli din Epivata
vreme de vreo două sute de ani, săvârșindu-se multe semne și minuni în
jurul lor, datorită evenimentelor politice care au adus multă durere
în țările balcanice, cinstitele moaște ale Sfintei Parascheva au fost
strămutate în mai multe locuri, fiind tuturor alinare în suferință,
liman lin și neînviforat al celor care o cinstesc și o cheamă în
rugăciune să mijlocească la Atotmilostivul Dumnezeu.
În anii
1185-1186, bulgarii și valahii din sudul Dunării, care de aproape două
secole se găseau sub dominația Imperiului bizantin s-au răsculat
împotriva asupritorilor, sub conducerea fraților Petru și Asan,
români de neam, întemeind un stat nou, cunoscut sub numele de
"Imperiul vlaho-bulgar", având capitala la Târnovo. Peste câțiva ani,
în 1204, cavalerii apuseni porniți în Cruciada a patra au ocupat
Constantinopolul, întemeind aici un "imperiu latin de Constantinopol",
care a dăinuit până în anul 1261, condus de împărați veniți din Apusul
Europei. În aceste împrejurări, bizantinii au creat două mici
imperii, unul în Asia Mică, cu capitala la Niceea, nu departe de
Constantinopol, altul în Tesalia, cu capitala la Tesalonic.
Datorită relațiilor prietenești dintre împăratul Ioan Asan II din
Târnovo (1218-1241) și împăratul de atunci din Constantinopol, în
anul 1235 sau curând după aceea, moaștele Cuvioasei Parascheva au fost
strămutate de la Epivata la Târnovo, capitala imperiului
româno-bulgar, oraș care devenise între timp reședință patriarhală.
Mutarea lor s-a făcut într-o impresionantă procesiune condusă de
mitropolitul Marcu din Preslav, însoțit de numeroși clerici, fiind
întâmpinate pretutindeni cu flori, lumânări și slujbe de către
drept-credincioșii români și bulgari din sudul Dunării. La Târnovo au
ieșit întru întâmpinarea lor împăratul Ioan Asan II, mama sa,
Elena, și soția sa, Ana, precum și patriarhul de aici. Au fost
așezate în Biserica Maicii Domnului. Se spune că împăratul ar fi
zidit, în apropierea reședinței sale, o biserică având hramul Sfânta
Parascheva.
La Târnovo moaștele Cuvioasei Parascheva au rămas
timp de 160 de ani. Probabil acum s-a alcătuit slujba ei, care a intrat
în Mineiul pe luna octombrie. Iar în a doua jumătate a veacului
al XIV-lea, patriarhul Eftimie al Târnovei, "se pare un valah", i-a
scris viața, cu mai multe amănunte decât o făcuse diaconul Vasilisc.
Dar tot pe atunci turcii au pătruns în Europa. Rând pe rând au cucerit
părți însemnate din Peninsula Balcanică. În 1393 au cucerit partea
răsăriteană a imperiului vlaho-bulgar, împreună cu capitala Târnovo,
iar peste trei ani și partea apuseană, încât acest stat și-a încetat
existența.
În astfel de împrejurări dramatice pentru
creștini, moștele Cuvioasei Parascheva au fost mutate la
Belgrad. Acolo au stat până în anul 1521, când turcii au cucerit și
acest oraș, iar Serbia a fost transformată în pașalâc. Acum moaștele
au fost solicitate de patriarhul ecumenic Ieremia I sultanului, care
a acceptat să i le dea în schimbul unor daruri. Patriarhul a hotărât
ca ele să fie aduse în Constantinopol, fosta capitală a Imperiului
bizantin (cucerit de turci în 1453, care i-au dat numele Istanbul). În
drum spre marele oraș întemeiat de sfântul împărat Constantin cel
Mare, cinstitele moaște ale Cuvioasei Parascheva au fost expuse
din loc în loc pentru a fi văzute și sărutate de credincioșii
ortodocși din Peninsula Balcanică aflați sub stăpânire turcească.
Pentru început, au fost așezate în biserica Sfânta Maria
Panmacaristos, pe atunci Catedrală patriarhală. După transformarea
acesteia în geamie, au fost mutate în alte biserici: Vlahserai (1586),
Sfântul Dumitru (1597) și Sfântul Gheorghe din cartierul Fanar
(1601).
După 120 de ani ele au cunoscut ultima strămutare, de
data aceasta spre pământul românesc. În anul 1641, după ce
binecredinciosul domn Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile
Patriarhiei din Constantinopol, cârmuitorii ei de atunci, patriarhul
Partenie I, zis cel Bătrân (1639-1644), împreună cu membrii Sinodului
său, au hotărât să-i ofere, drept recunoștință, moaștele Cuvioasei
Parascheva "pentru sfințirea și binecuvântarea acelui loc al
Bogdaniei (Țara Moldovei, n.n.)", după cum se spune în "scrisoarea
sinodicească". Racla cu cinstitele moaște a fost transportată cu o
corabie pe Marea Neagră, fiind însoțită de trei mitropoliți greci
(Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului și Teofan al
Paleopatrei). Ajungând la Galați, apoi la Iași, au fost întâmpinate de
Vasile Vodă Lupu, de mitropolitul Varlaam și de episcopii de Roman
și Huși, de cler și credincioși. În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele
moaște au fost așezate în minunata biserică a Mănăstirii Sfinții Trei
Ierarhi, ctitoria domnitorului. Cinstitele moaște au rămas aici până
în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului
lăcaș, din acest motiv fiind mutate în paraclisul mănăstirii. Dar în
seara zilei de 26 decembrie 1888, după slujba Vecerniei, din
neatenție, a rămas aprinsă o lumânare din sfeșnicul de lângă racla
din lemn în care erau așezate cinstitele moaște; peste noapte
sfeșnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era așezată
racla, arzând mocnit toată noaptea și "prefăcându-l într-o grămadă de
cărbuni". A doua zi dimineața, autoritățile de stat și bisericești,
preoții și credincioșii au constatat că cinstitele moaște au rămas
neatinse; încă o minune săvârșită prin puterea lui Dumnezeu. Fericitul
întru pome-nire, Mitropolitul Iosif Naniescu, a cercetat
paraclisul, preaslăvind minunea dumnezeiască. Prefectul județului
Iași, Leon Negruzzi, și procurorul general al orașului au consemnat
în procese verbale cele întâmplate.
Ridicate din mormanul de
jar, moaștele Cuvioasei au fost adăpostite provizoriu în altarul
paraclisului de la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi și în curând
strămutate în noua Catedrală mitropolitană din Iași, care fusese
sfințită cu puțin timp mai înainte, la 23 aprilie 1887. Aici se găsesc
și astăzi, fiind cinstite de obștea drept-credincioșilor moldoveni,
care îi cer Sfintei Parascheva să mijlocească pentru ei înaintea
tronului ceresc, venerând-o cu multă evlavie, ca pe o adevărată
ocrotitoare a Moldovei.
În ședința din 28 februarie 1950,
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea unor
sfinți din neamul nostru, precum și generalizarea cultului unor
sfinți ale căror moaște se găsesc în țară la noi. Hotărârea
respectivă a fost transpusă în fapte în cadrul unor mari festivități
bisericești din cursul lunii octombrie 1955. În cazul Cuvioasei
Parascheva, generalizarea cultului ei s-a făcut în Catedrala
mitropolitană din Iași, la 14 octombrie 1955, în prezența a
numeroși ierarhi români, precum și a unor reprezentanți ai
Bisericii Ortodoxe Rusă și Bulgară.
Drept-credincioșii
creștini de pretutindeni o cinstesc prin participarea lor la slujbele
din 14 octombrie, în fiecare an, iar cei din Iași și din împrejurimi o
cheamă în rugăciune, în orice clipă de cumpănă, cerându-i ocrotire și
ajutor. Sfânta Cuvioasă Parascheva este considerată, pe drept cuvânt,
ocrotitoarea orașului Iași și a întregii Moldove, pentru că de-a lungul
anilor moldovenii au simțit în viața lor lucrarea minunată a harului
dumnezeiesc prin mijlocirea Cuvioasei Parascheva cea mult folositoare.
De multe ori, vin oameni de pe tot cuprinsul țării să-și plece
genunchii în fața raclei cu cinstitele ei moaște, ca să mulțumească
pentru ajutorul și binecuvântarea ce luminează în viața lor.
Viața curată, împletită prin rugăciune și fapte bune, tinerețea care
strălucește peste veacuri precum lumina din candelele fecioarelor
înțelepte, sunt pentru noi un îndemn la mai multă rugăciune și
priveghere, la căutarea bucuriei pe care o aduce în inimi prezența
Duhului Sfânt. Simbol al frățietății ortodoxe, Sfânta Parascheva,
luminătoarea casnică a Moldovei, ne aduce din acea primă jumătate a
veacului al XI-lea în care a viețuit pe pământ, când Biserica era una
și nedespărțită, nădejdea biruinței asupra patimilor, dezbinărilor
și necazurilor din lume, prin iubirea smerită și atotputernică a
Domnului Hristos Care iubește și adună pe toți oamenii.
Imagine - Cuvioasa Parascheva pictată de părintele Arsenie Boca