Bunavestire poetica

Bunavestire
de Ion Pillat

Ţesea cuminte ca întotdeauna
Maria borangicul la război,
Şi cum prin seară cădeau umbre moi,
I s-a părut întâi ca intră luna,
Atât de alb venea. Dar nici o rază
Nu calcă mai uşor pe tălpi de vis .
Şi s-a mirat ea: cine a deschis
Larg poarta? . Când s-a ridicat să vază,
I-a nălucit acum că porumbelul
Ei alb bătea din aripi lângă ea.
Şi cum, sfioasă, fata-l mângâia,
Arhanghelul dezvăluindu-şi felul,
Nu s-a temut, nu s-a ferit de dânsul.
Cu îngerii se sfătuia de mult -
S-a bucurat spunându-i: . .Te ascult..
Arhanghelul tăcu, închis într-ânsul.
Atunci s-a speriat, căci nici un sunet
Nu-i pogora în suflet solul sfânt.
Dar a picat ca moartă la pământ
Când îngerul cu trăsnet şi cu tunet
A fulgerat, neaşteptat, Bunavestire...


Bunavestire
de Adina Stoicescu

Din bob de Lumină
În pântec de Fecioară
Va creşte Pâinea!



BUNA VESTIRE
de Tudor Arghezi

Draga mama, draga mama,
Panza iar mi se destrama.
Sufletul si-acum ma doare,
Trupul iar, in cingatoare,
Bratul mi se leneveste,
Fusul scapa dintre deste,
Firul rasucit, din furca,
Mi se-nnoada si se-ncurca,
Acul floarea vrea s-o-nceapa
Si se-ntoarce si ma-nteapa.
Dau s-aleg si dau sa cos
Si-mi iese lucrul pe dos.
Ochiul uda in nestire
Borangicul cel subtire.
Gandurile mi-s amare
Ca izvoarele de sare.
In tot ce vreau si gandesc
Aiurind ma pomenesc.
Mama draga, mama draga,
Parca-mi creste-n san o fraga.
Am fost vinerea la schit:
M-am rugat si m-am smerit.
Ce sa cred si ce sa fac,
Cu mine ca sa ma-mpac?
Ma simt pe la innoptat
Ca un zarzar scuturat,
Inclestat in radacina
De-o zvacnire de rasina.
Si-uneori sant ca o craca,
Singura care se-apleaca,
Singura ce se framanta,
Singura plange si canta,
Singura se incovoaie
De un gand ascuns de ploaie,
Ca o pasare in foi.
Draga mama, imi nazare
Ca din brau pe la-nserate
Inviem si santem doi.



BUNAVESTIRE
de Lucian Blaga

In noapea asta lunga, fara sfarsit,
o femeie umbla supt cerul apropiat.
Ea intelege mai putin decat oricine
minunea ce s-a intamplat.
Aude sori cantareti, intraba,
intraba si nu intelege.
In trupul ei sta inchis ca intr-o temnita buna
un prunc.
De noua ori se-nvarte discul lunei
in jurul pruncului.
El ramane nemiscat si creste mirandu-se.

In noua noapte fara sfarsit
ciobanii pazesc nasterea unor semne ceresti.
Ma duc intre ei sa vestesc:
Taiati-va mieii pe cruce
in amintirea jertfei ce se va face.
Ridicati-va de langa foc
in cojioace cu flacari de lana.

Luati faclia ce-am aprins-o
in steaua coborata
deasupra ieslelor roase de boi
si dati-o mai departe
din mana in mana.
In curand fiul omului va cauta un loc
unde sa-si culce capul,
razimandu-si-l ca si voi
de pietre ori de cani adormiti.
In curand ranile purtate prin vaile noastre
s-or vindeca
inchizandu-se ca florile la intuneric.
In curand picioare albe
vor umbla peste ape.