Prin anii 1987-1988, în zona Timişoarei se făcea un mic comerţ de frontieră. Un bărbat pe nume Nicolae, apicultor pensionar, mergea de câteva ori pe săptămână în Serbia. Trecea podul peste Dunăre cu bicicleta lui, unde avea într-o sacoşă 2-3 borcane cu miere. Le ducea peste fluviu în Serbia şi le vindea fie românilor, fie sârbilor care trăiau pe celălalt mal al apei, cărora nu ştiu din ce motiv le muriseră albinele.
Într-o zi, un grănicer român pe nume Ion, care era din sat cu Nicolae, i-a spus: „Nea Nicule, gata, de astăzi înainte, nu mai ai voie să treci cu miere dincolo...” Bătrânul, mirat, l-a întrebat: „De ce, măi Nelule, să nu mai trec?” „Pentru că ceea ce faci dumneata e contrabandă, bătrâne...” Nicolae era încurcat, dar grănicerul o ţinea una şi bună: „Nu pricepi omule că e ordin de sus. Gata, nu mai ai voie să treci şi pace. E contrabandă”.
Ţăranul nostru s-a uitat lung la grănicer şi i-a spus doar atât: „Bine”. Însă a doua zi, bătrânul Nicolae era din nou cu bicicleta în vamă. Dar de data asta fără borcanele cu miere. Jandarmul întreabă: „Unde te duci, omule?” „Iaca să mă plimb, peste Dunăre.” „Păi cum să te plimbi aşa?” „Da, mă plimb aşa.” „Păi, nu ai miere?” „Nu, nu am. Nu ai zis că nu este voie cu miere?”
Şi a trecut Nicolae Dunărea aşa timp de mai multe luni. Grănicerii se uitau..., bătrânul se ducea, se întorcea...
Au trecut anii, a venit 1989, libertatea. Grănicerul nostru nu mai era jandarm, se pensionase. Şi într-o zi s-a întâlnit la fântână cu Nicolae apicultorul. Şi l-a întrebat: „Bătrâne, spune-mi şi mie ca să nu mor prost, acum nu mai sunt în uniformă, ce făceai, de ce treceai Dunărea, aşa, fără borcanele alea cu miere?”
Nicolae i-a răspuns: „Te-ai născut fără să ştii nimic şi la fel se pare că o să şi mori, dar eu îţi spun”. Atunci bătrânul băgă mâna în buzunar şi scoase o cutie de chibrituri. „Aici puneam regina, matca stupului. Iar albinele treceau Dunărea după mine, mă. Ai înţeles? Albinele merg acolo unde e regina lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu