duminică, 7 noiembrie 2010

O ultimă toamnă

A fost ultima toamnă peste inca un geniu al poeziei noastre, dat de acest popor frumos si chemat să se adauge pământului ţării sale.
Dumnezeu să ii odihnească sufletul şi trupul!

Iubito, vine toamna de Adrian Păunescu

Iubito, vine toamna peste toate
Bacovia reintră în portrete
Cad frunze picurînd singurătate
Şi tu ai gesturi parcă mai încete.

Şi te iubesc la echinox şi după
Iubito, vine toamna să decline
Să macine, să năruie, să rupă
Al lumii apogeu de feminine.

Cum tu rămîi la ţărmure de mare
Eu plec s-aştept şi crivăţ şi omături
Şi să mă-mbăt la mese singulare
Cu umbra lui Bacovia alături.

Iubito, vine toamna dinspre munte
Cu ghilotine şi anestezie
Tot omul e un snop de amănunte
Care ameninţă esenţa vie.

Cu hachiţe şi mofturi şi-alte alea
Îmi eşti pedeapsa, dar îmi eşti şi doamna.
De pomi sinucigaşi se umple valea
Iubito, te iubesc şi vine toamna.

Natura se închide ca un templu
Cu lacăte de fosfor şi rugină
Eu morţii mele te voi da exemplu
Cît eşti de disperată şi senină.

Iubito, vine toamna pînă-n oase
O simt în mîna care ţi se-ntinde
Priveşte, ies fumuri peste case
Iubito, după toamnă vin colïnde.

2 comentarii:

Cristina spunea...

Dumnezeu sa-l ierte!
Tare frumos mai scria si mai vorbea :)

Tzzumbi spunea...

Poezii care iti inalta sufletul