luni, 5 martie 2012

Cea mai scumpa...

CEA MAI SCUMPĂ DE PE LUME
de Nichita Stănescu

Spune-mi care mamă-anume
Cea mai scumpă e pe lume?

Puii toţi au zis de pasări,
Zarzării au zis de zarzări,
Peştişorii, de peştoaică,
Ursuleţii, de ursoaică,
Şerpişorii, de şerpoaică,
Tigrişorii, de tigroaică.

Mânjii toţi au zis de iepe,
Firul cepii-a zis de cepe,
Nucii toţi au zis de nucă,
Cucii toţi au zis de cucă,
Toţi pisoii, de pisică,
Iară eu, de-a mea mămică.

Orice mamă e anume,
Cea mai scumpă de pe lume!

2 comentarii:

Diana spunea...

E superba poezia!
Nu exista ceva mai adevarat: pentru fiecare pui mama lui e cea mai buna din intreaga lume!

Carol spunea...

Foarte frumoasa!