luni, 23 februarie 2009

perspective...


Ce-o fi văzut la el...? la ea?
De câte ori nu am auzit aceste cuvinte, cuvinte ce arată neputinţa noastră de a pricepe ce anume leagă doi oameni într-o relaţie de orice fel. De prietenie, de afecri, dar cu atât mai mult ne intrigă când e vorba de o relaţie de iubire.
Am văzut nu de puţine ori doi tineri, un el si o ea, atât de frumoşi, de perfecţi, având tot ceea ce material şi uneori şi spiritual îşi putea dori cineva, care formau un cuplu minunat, de era o incântare să îi priveşti. Şi apoi nimeni nu ştie şi nu înţelege de ce, dar ei se despart...
Alteori am vazut cupluri formate din două firi atât de diferite, cărora nimeni nu le dădea nici măcar două săptămâni de convieţuire, şi care totuşi reuşesc să uimească o lume întreagă de sceptici, trăind fericiţi până la adânci bătrâneţi.
Adevărul este că sunt atâtea relaţii câţi oameni sunt. Fiecare e unică, irepetabilă, de fiecare dată formată şi condusă de alte reguli.
Din exterior vedem cu ochii, şi uneori şi cu mintea. Dar oricâtă incredere am avea în acurateţea privirii, ea ne poate înşela.
Privirea vede doar ce i se ingăduie să vadă.
Ea nu ştie dacă în interior, în spatele cortinei ( am folosit intenţionat acest cuvânt, deoarece unii pun foarte mult preţ pe imaginea socială, unde se comportă ca pe o scenă, decât pe calitatea cuplului) cei doi parteneri se dispreţuiesc, se critică sau se susţin. Dacă se ascultă unul pe celălalt sau se întrerup jignindu-se.
„Nu vezi bine decât cu inima; esenţialul e invizibil pentru ochi” spunea Antoine de Saint-Exupery. De aceea unuii dăinuiesc şi alţii nu, pentru că inima lor le vorbeşte în moduri diferite.
Din păcate nu există o reţetă de urmat, un tipar imbatabil pentru fericire. Sau poate că reţeta e să ne ascultăm cu foarte mare atenţie inima.
Ce a văzut la el...? ...la ea? Ceea ce inima lui/a ei i-a dezvăluit minţii si privirii....
Pentru cei care incă intreabă, evident că totul e învăluit....

Cu mult drag, Loredana.

Niciun comentariu: